Fostul „băiat de aur” al politicii canadiene, premierul Justin Trudeau, a aruncat bomba alegerilor anticipate, care riscă acum să-i explodeze în față

0
348

Când a cerut guvernatorului Canadei dizolvarea Camerei Comunelor și organizarea de alegeri anticipate pe data de luni 20 septembrie, premierul Trudeau, care conduce Partidul Liberal, spera să capitalizeze rezultatele relativ bune în combaterea Coronavirus, spre deosebire de vecinul de la sud, Statele Unite.

Pe parcursul campaniei însă Trudeau a fost întâmpinat adeseori cu ostilitate: la Bolton în statul Ontario un miting electoral a fost abandonat după ce mulțimea a început să strige sloganuri obscene înainte ca premierul să-și înceapă discursul, vineri un alt miting a fost anulat din cauza protestelor anti-vacciniștilor, iar miercuri el a fost huiduit în statul British Columbia de alți oponenți ai vaccinării, care țineau pancarte pe care scria “Trudeau trădare”.

Ca urmare, după ce a început campania electorală pe 15 august cu un avans în sondaje față de Partidul Conservator condus de Erin O’Toole, Trudeau a început să piardă teren și acum este practic la egalitate statistică cu principalii săi rivali de centru-dreapta, 32 – 33%, ceea ce se traduce în circa 140 de mandate pentru fiecare din cele două mari partide, departe de majoritatea absolută de 170 din 338 de mandate ale Camerei Comunelor, alese prin scrutin majoritar uninominal cu un singur tur.

Fostul „băiat de aur” al politicii canadiene, premierul Justin Trudeau, a aruncat bomba alegerilor anticipate, care riscă acum să-i explodeze în față

Lasă un răspuns